Zumzetul umple sala cea mare. Cei aproape cincizeci de participanți schimbă vorbe în șoaptă sau aproape șoptit. Uneori vocea unui copil răzbate un pic mai tare, dar intra apoi repede în fluviul murmurului general. În aceeași sală stau fața în față două generații: generația viitorului (copii clasei a VI-a Waldorf de la Școala Gimnazială nr 47)  și cea a trecutului (auditorii). Balanța e susținută de câțiva reprezentanți ai generației prezente (cadre didactice și reprezentanții CERAGEM).

Cele două generații se privesc curioase: copiii au mari emoții. Vor trebui să susțină un mic recital la flautul lor de lemn, conduși de doamna profesoară Diana Dumitrescu-Ionescu. Privesc neliniștiți de pe mica scenă: parcă deodată sala aceea se prelungește înfricoșător de mult, parcă nu mai pot vedea unde e așezat ultimul rând de scaune. Și sunt atâția oameni….

De partea cealaltă privirile ațintite aspura lor sunt deosebit de calme și de calde: „Haideți, curaj! O să fie bine!”. Mici șoapte se aud: „ Ce mari par… parcă nu ar fi clasa a șasea. Noi eram așa de micuți la vârsta lor…” , „ Da, și cântă la flaute! Eu nu-mi amintesc să fi avut așa ceva!”

Recitalul începe. Acordurile iau locul șoaptelor. Emoțiile cresc, dar de data aceasta nu doar pe scenă. În sală calmul privirilor e înlocuit de uimire, apoi de bucurie și de înduioșare. Pe măsură ce cântecele sunt eliberate în aer ele sunt inspirate cu nesaț asemenea unor miresme de primăvară. Ici colo, ochii privitorilor se umezesc.

Când piesele au fost toate dăruite, izbucnesc aplauzele: „Bravo, măi, copiii, măi! Nici nu știți ce bucurie ați adus!”. Într-adevăr nu știu. Copiii se uită zăpăciți în jur: oare chiar așa e? Chiar le-a plăcut? Orbajii lor sunt roșii, privirile aleargă zăpăcite de la un chip la altul. De partea cealaltă e multă emoție, sunt lacrimi în ochi.

Generația trecutului poate simți ceva ce scapă celor mici. Generația trecutului își arată puterea: puterea de a înțelege mai mult, puterea de a dărui, puterea de a susține visul celor mici.

Cei mici și-au făurit un vis: vor să strângă bani împreună și să viziteze Parthenonul. Au făcut socoteli, au lucrat diverse obiecte cu mâinile și vor să le vândă,  și-au dat seama că pot susține mici concerte la flaut și o fac bucuroși. Generația prezentului înțeleg să îi susțină, să le ofere cadrul de a cânta.

La sediul firmei CERAGEM din strada Huedin s-au intersectat, trei generații: unii privind spre viitor și plămădind primele lor vise, alții din prezent creând cadrul și ajutându-i să se dezvolte, iar cei ce privesc cu nostalgie spre trecut ajutând și bucurându-se de darul imaterial al zilei.

Președintele companiei, dl SHIN, îi îndeamnă pe copii să viseze, dar mai ales să planifice, să răzbească. Și le oferă imboldul de care au nevoie! Îi îndeamnă să fie deschiși și să exploreze și alte culturi. Ochii copiilor strălucesc! E o lume mare, minunată ce așteaptă să fie descoperită:

Copilul râde:
„Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!”
Tânărul cântă:
„Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!”
Bătrânul tace:
„Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!” (Lucian Blaga- „Trei fețe”)